am venit la târgul florilor
să împărţim fagurele
în care am ascuns cândva
sufletul macilor,
eu iau acele inimii,
tu, statornicia clipei
şi balanţa cu care am câtărit
profunzimea sunetelor.
să nu te îndoieşti de ultimul suspin,
e un grăunte uitat între trepte,
de atunci, mii de păsări
şi-au frânt aripile în ziduri.
lasă-ţi ceasul în codrul
care ne-a povestit despre odihnă,
între linii paralele
o singură punte ştie cel mai bine
cum se merge cu gândul…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu