Iubitul ce mă apără de frig
Hoinărești peste ogoare, strigi cu
patimă la porți
Că ți-ai fi pierdut cărarea și-a
căzut pradă la hoți,
Treci de pe un rug pe altul. După
tine vin și eu.
Nu mă vezi că-s îmbrăcată cu
veșminte de ateu!
Te zăresc flămând pe creste. Câtă
secetă-ai cosit!
Mi-am umplut cu tine brațul
și-amândoi am pribegit.
Am avut grijă să curăț ierburile
dinspre nord,
Habar n-ai că sunt fantoma ce
te-așteaptă-n primul rod.
Câteodată plimbi pădurea prin
legenda-ntunecată,
Lângă ea un roib sălbatic din
copite stă să bată.
Îl hrănesc cu zori de suflet, îmi
e drag și parc-aș vrea
Să-l dezleg de jurăminte, să
alerge-ncotrova.
La ce bun s-aștepte carul cu
merinde-mbleșugate?
Dragostea se răsucește printre
lacrimi nesecate.
În curând voi mări pasul cât să
ocolesc un dig,
Să-mi rămâi mereu iubitul ce mă
apără de frig!
Joi, 30 ian. 2014,0 ora 18,57
