sâmbătă, 8 februarie 2014

doar secretele dospite în lacrimă




doar secretele dospite în lacrimă

chiar și omul nopții era gelos
de câte ori întârziasem să-ți arunc inima
găsise ghetele cu care m-ai așteptat ultima oară biletul de zăbovire prin foc
suplimentul de răbdare care începea cu lasă poate etc
farfuria din care gustasem singurătatea
chiar și surâsul tău sarcastic
dar inima ioc

intrase într-un fel de transă uita că a mai trecut pe acolo
făcea semen pe tălpi căuta indicii
să pricep odată că m-am înecat exact în teritoriul lui și alt lac mai adânc nu este
în caz că asta vreau
că vântul a fluierat de patru ori în cruce
ducă-se pe pustiu mi-a șoptit toată otrava nu face cât lumina din ochii tăi
când ceri pace cu tine

l-am confundat cu îmblânzitorul de la circul străzii
uneori îl simțeam fluierând sub ruine
alteori a uimire niciodată nu l-am comparat cu celălalt tu 
abia când îți ștergea tăcerea am știut încotro s-o iau
războinicul meu drag
cum mi-ai adunat doar secretele dospite în lacrimă
sunt ale tale acum ți le dăruiesc
cu tot freamătul lor

joi, 6 februarie 2014

e aproape sâmbătă

din șoaptele acelea am făcut figurine cu noi
le-am botezat  apoi ne-am odihnit lângă mormântul florilor de măr
un pustnic căuta prilejul să ne cânte
l-am urmat tu înainte eu dincolo de mine
era ceață în dodii se auzeau roțile urselor întărind făgăduința noastră
aruncau felinarele stinse
am împărțit milimetric fiecare pod
te-am ajuns cu gândul meu șchiop apoi am scos din inimă
singura diademă pe care o aveam

erai pregătit să mă vezi așa
îți povestisem într-o altă viață că mă îndrăgostesc doar sâmbăta
fiecare zi începea cu răbdarea ta
mă scotea din minți
nu degeaba am locuit într-un mirt
avea ceva din parfumul tău
rupeam din el îmi umpleam pragul

hoții de fulgere au dispărut de la primul până la cel neutru
i-am atârnat în ștreang
așa le trebuie celor care degradează intens
grădinile mele grupate pe culori
e aproape sâmbătă
izvoarele au ieșit la promenadă le ador îmi șoptesc numele cu grație
doar ai plătit pentru asta

luni, 3 februarie 2014

unghiul de est




mi-ai lăsat sub zăvoare grânele inimii
apoi ai trimis invazie de culegători de pe altă planetă
i-am salutat cu mâna la frunte nu știam cum să-i dezorientez
aveam nevoie de mănușile tale
pe frontieră era frig nu-mi rămăseseră decât curajul grăbit
și un colț de icoană
se băuse tot vinul dealurile veneau peste mine să-mi cârpească dorul
potcovește-l dacă poți ți-am auzit glasul

tranșeele erau pentru mine am ocupat unghiul de est
mirosea a primăvară veche și a blesteme în buchet
sunt atât de mică încât mă înghite șuieratul șarpelui
din amurg am zis
dar voi traduce fiecare filă mototolită în așternutul de sub nori
din buzele mele va curge ceară
osândă
tu înfigi copacii cu ramurile în pământ
ajunge răstorni cerul dat în rod

în zorii credinței voi aștepta stăvilarele
ți-au alunecat de pe suflet le-am marcat cu arginți de lumină
pui la zid spațiul cu pânză veritabilă
în care ne-am hrănit înainte de secetă
O Doamne ce vietăți ciudate cotrobăiesc pe acoperișuri
vor să înghită seara în care ne-au prădat dragostea
dar ai încuiat-o în pumnul meu
iubitule