eşti o simfonie-lumină, femeie,
mi-a şoptit un înger,
lasă dealurile să-ţi sărute tălpile goale
cu muguri din visele primăverii,
încă mai culegi zborul
din parfumul teilor
în care ţi-ai păstrat idealul.
glasul acela aceea avea nuanţe
de verde şi albastru
şi emoţii deschise
la o filă de martie,
îi simţeam pulsul şi credinţa
în braţul stâng
delimitând continente în care inima
îşi strânge nectarul
la răsăritul aşteptărilor.
atunci am ştiut că primăvara
este un colţ din mine
în picturile vieţii,
aşadar mă voi îmbrăca de sărbătoare
şi voi duce simfonia luminii spre stele.
din boabele de nectar
voi face denii de suflet.
