Atât de săracă...

Te-am zărit în deşert
desenându-mi tăcerea
pe file vechi,
îţi doreai să plouă cu tine
peste umărul meu
şi să te risipeşti izvor de mir.

Respirai singurătatea
prin fereastra peticită cu nori
şi nu înţelegeam de ce locul meu
ardea mocnit
într-o linişte simplă.

Mă strânge îmbrăţişarea aceasta,
e atât de săracă
încât soarele îi ia pulsul
şi-l aruncă în mare.
În adâncuri, vulcanii împletesc
sunete de foc.