m-am definit iederă
să ating zidul dintre ploi,
am conturat tăcerea
cu privirea unei zile bune
și m-am ascuns în sertarul
gândurilor de catifea.
între timp seara îmbrăcase cămașa lunii
și-mi înfășurase lacrima
în flori de colț...
aveam în palme un țărm
în care răsădisem cântece
și un ecou ridicat pe templul
zeilor ce-au crezut în mine.
în rest, șanțuri de dor
în care zborul își va fi strâns aripile.
cândva voi fi pom cu fructe sălbatice, mi-am zis,
le voi mângâia sosirile
în veșmântul meu
și le voi învăța tropotul inimii...
și zidul m-a recunoscut iederă
pe pânză de păianjen...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu