cântă-mi ramură de suflet
repetă-mi colindul din seara
în care tremurau stelele
privindu-ne
n-am reţinut versul acela intens
devenise prea repede torţă
şi a dispărut
poate pentru că a înflorit deodată
în culori tainice
cântă-mi albastru singuratic
ştiu că te strigă marea
dar fixează o altă distanţă
pentru întâlnirea secretă
din culorile tale se vor naşte viori şi poeme
cât pentru freamătul multor valuri
ce şi-au pierdut surâsul
în troienele timpului
sculptează-mi inima în flori de timp
apoi dă-i drumul să zboare cu noi
pretutindeni
să se-nalţe ziduri
pe care să le înţeleagă toţi trecătorii
care știu îmbrățișa valsul
pe scări enigmatice
