seară bună maestre

înflorise teiul din sufletul verii mele și nu știam încotro
să-l ascund de tâlhari
l-am urcat într-un vârf de creion
să pot nota ora la care a ținut primul discurs
despre verbul răscopt în aura nopții
într-o scoarță sălbatică
iată de ce uit uneori ce zi este
și de ce meteoritul ăla trece mereu pe sub gânduri
ca un cocoșat rătăcit

seară bună maestre am zis
iar drumurile s-au înnodat într-un cor de luceferi
tocurile mele te sperie dar tu ești erou
ai ascultat toate simfoniile pământului
stai mereu treaz când luna te mângâie
însă te cutremuri
ca un bolnav de friguri

îți voi arunca ceasul tău otrăvit
nu trebuie să-l slujești decât într-o singură floare
restul e poveste criptată
în brațele tale mă las
ca un scafandru venit pentru a salva marea
de la înec