Primăvara din vârful amiezii

Ai închis primăvara într-o duminică, Doamne,
și ce mireasmă ne răsfață pământul,
cât alb-intens
se joacă în verde și albastru,
de parcă un cor de îngeri ne învață să împletim lumina
în suflete!

Nu-i așa, Doamne,
că nimic nu ne poate opri să alergăm pe câmpiile abia pornite la paradă,
că și de aici se văd la fel de optimiste
și frumos gătite,
că pădurile au trilurile tot la fel de bogate
ca ieri,
iar pacea ne salută din când în cânt
și ne binecuvântează?!

Se aude murmur de flori la ferestre,
intră în case, stau la masă cu noi și ne vorbesc despre credință,
astăzi, mai mult ca oricând,
ar putea umple toate drumurile,
și satele,
și fântânile, și singurătatea,
și nopțile înghesuite în podul speranțelor,
ar putea deveni izvor
între oameni,
așa vom ști că suntem asemenea unui fluier
care doinește
din vârful amiezii.