Liniște

Când liniștea începe să se-adune,
Vino cu mine, știu că ești aici,
Să n-ascultăm tăcerea când ne spune
Că sunt orbi în satul cu furnici.

Ogoarele-s arate peste noapte
De păsări, și de lună, și de ploi...
Astăzi vom cerne un ocean de șoapte
La o fereastră ce-o purtăm în noi.

Vrei să colinzi cu mine prin pădure,
Ți-e dor de munți, de drumuri și de ieri?
Acum nici hoții nu mai știu să fure
Icoana vârstei dintre primăveri.

Îți dăruiesc o filă de poveste;
E tot ce am, vino și tu să vezi,
Cum ursu-și plimbă timpul peste creste,
Iar brazii sunt din ce în ce mai verzi.

(În imagine, ursoaica și puii, în Munții Buzăului)

Primăvara din vârful amiezii

Ai închis primăvara într-o duminică, Doamne,
și ce mireasmă ne răsfață pământul,
cât alb-intens
se joacă în verde și albastru,
de parcă un cor de îngeri ne învață să împletim lumina
în suflete!

Nu-i așa, Doamne,
că nimic nu ne poate opri să alergăm pe câmpiile abia pornite la paradă,
că și de aici se văd la fel de optimiste
și frumos gătite,
că pădurile au trilurile tot la fel de bogate
ca ieri,
iar pacea ne salută din când în cânt
și ne binecuvântează?!

Se aude murmur de flori la ferestre,
intră în case, stau la masă cu noi și ne vorbesc despre credință,
astăzi, mai mult ca oricând,
ar putea umple toate drumurile,
și satele,
și fântânile, și singurătatea,
și nopțile înghesuite în podul speranțelor,
ar putea deveni izvor
între oameni,
așa vom ști că suntem asemenea unui fluier
care doinește
din vârful amiezii.