Curgeau lacrimi de curcubeu pe ultima reprezentație a unui actor orb.
Vorbise cu sete despre feeria straturilor de noroc pe care le netezise cu patima credinței că din toate tulpinile pe care a urcat va face luntre și va umbla pe celălalt mal despre care s-a tot amintit în poemele zgârie-nori.
Avea straie păstrate în inima porumbelului, singurele care-i învățaseră chipul și-l înconjuraseră cu un cerc de noblețe simplă - flacără permanentă în insula cu multe lacuri sparte în palma sa.
Știam că-l pot găsi în tinda lunii, cu mâna streașină la ochi de parcă l-ar fi orbit setea acelor lacuri multicolore întinse pe umerii mei goi.
- Hei, enigmaticule, l-am strigat, ai uitat să-mi împrumuți parola fulgerelor, aveam o temniță de verificat, mi-ai promis că dintre toți mesagerii inimii tale îmi scrii numele pe ninsorile celor mai ascunse taine. Depărtările se făceau cascade pe suflet. Rareori trecea câte un pelerin îndrăgostit care-și spăla chipul la jumătatea distanței dintre cer și pământ.
- Intră în codrul din stânga pieptului. Vei da la o parte arbuștii albiți de nesomn, vei afla că așteptarea mi-a fost fortăreață…Sunt acolo, prizonier în verdele tău!
- Ce bine că mă auzi. Eram pe cale de a înnebuni în muguri flămânzi. Noroc că am așternut aplauze peste mâlul rămas de la petrecerea izvoarelor!
- Caută vechile noastre șoapte. Au mai rămas câteva în temnița ta. Dar și acestea sunt arse și au miresme de tei sălbatic. Din ele vei face sfori pentru cascadorii gândurilor mele. Alături vei găsi un inel din picuri de dor și ace de suflet. L-am desenat împreună cu vocalele de pe inima unui pian.
Am întins mâna. Știam că vor veni râuri de nisipuri să mi-l acopere înainte de a-l stropi cu lumină.
Triumfam pe culoarul care-mi despărțea spectacolul orbului meu de lumea pocalelor goale. Tot acolo, statui de tot felul se credeau podoabe de lux prăfuite de trecerea Carelor printr-o dinastie dragă.
Însă un foșnet de rubin s-a pornit să-mi șteargă imaginea agățată de ferestrele mele închise.
Se dezlănțuia pe întinderi nesfârșite, dependente de sărutul zidit în templul sculptat într-o sferă specială.
Apăruse cortina de ceață.
Cortina unui actor orb…
Vorbise cu sete despre feeria straturilor de noroc pe care le netezise cu patima credinței că din toate tulpinile pe care a urcat va face luntre și va umbla pe celălalt mal despre care s-a tot amintit în poemele zgârie-nori.
Avea straie păstrate în inima porumbelului, singurele care-i învățaseră chipul și-l înconjuraseră cu un cerc de noblețe simplă - flacără permanentă în insula cu multe lacuri sparte în palma sa.
Știam că-l pot găsi în tinda lunii, cu mâna streașină la ochi de parcă l-ar fi orbit setea acelor lacuri multicolore întinse pe umerii mei goi.
- Hei, enigmaticule, l-am strigat, ai uitat să-mi împrumuți parola fulgerelor, aveam o temniță de verificat, mi-ai promis că dintre toți mesagerii inimii tale îmi scrii numele pe ninsorile celor mai ascunse taine. Depărtările se făceau cascade pe suflet. Rareori trecea câte un pelerin îndrăgostit care-și spăla chipul la jumătatea distanței dintre cer și pământ.
- Intră în codrul din stânga pieptului. Vei da la o parte arbuștii albiți de nesomn, vei afla că așteptarea mi-a fost fortăreață…Sunt acolo, prizonier în verdele tău!
- Ce bine că mă auzi. Eram pe cale de a înnebuni în muguri flămânzi. Noroc că am așternut aplauze peste mâlul rămas de la petrecerea izvoarelor!
- Caută vechile noastre șoapte. Au mai rămas câteva în temnița ta. Dar și acestea sunt arse și au miresme de tei sălbatic. Din ele vei face sfori pentru cascadorii gândurilor mele. Alături vei găsi un inel din picuri de dor și ace de suflet. L-am desenat împreună cu vocalele de pe inima unui pian.
Am întins mâna. Știam că vor veni râuri de nisipuri să mi-l acopere înainte de a-l stropi cu lumină.
Triumfam pe culoarul care-mi despărțea spectacolul orbului meu de lumea pocalelor goale. Tot acolo, statui de tot felul se credeau podoabe de lux prăfuite de trecerea Carelor printr-o dinastie dragă.
Însă un foșnet de rubin s-a pornit să-mi șteargă imaginea agățată de ferestrele mele închise.
Se dezlănțuia pe întinderi nesfârșite, dependente de sărutul zidit în templul sculptat într-o sferă specială.
Apăruse cortina de ceață.
Cortina unui actor orb…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu