LINIȘTE

Pe ţărm era linişte. Nuferii de pază ai fiinţei mele verificau dacă arcadele timpului au deschiderea spre cetatea cu colţuri abstracte, pe care se odihnise odată, în trecere, fulgerul mareelor. Eram prea sigură pe devotamentul fărâmelor de violet, pline, urcând dinspre maluri de stepă pe linia vieţii. Într-un târg absolut se zbenguiau contraste în vitralii energice, împrăştiate din aburii cafelei din frunze de pelin pe care o socoteam de bun gust, fiindcă reuşise, sporadic, să-mi coboare privirile a rugăciune. Stăteam, dincolo de uimire, fără să cercetez dacă sălbăticia a otrăvit apa din cele şapte care de înţelepciune, cu eticheta mereu la vedere, pe care scria clar: exişti! Mai întâi s-a uscat nisipul plâns în culori. Pasul doi a început cu briza timpului. Pe scări au apărut săbii cu tăişuri jucăuşe, teleghidate de mister. În dreapta s-a conturat pânza mea de păianjen. Şase fecioare alunecau alungate din poveşti dantelate în tăceri. Le fusesem gazdă de o vreme şi ceva. Floarea-de-colţ apăruse, suavă, în stânca cea mai aproape de cer. Pe ea se odihnea lumea crepusculară, creată din cinci dinastii ale împăratului X, care lipsise de la botezul mai marilor. Spre nord se auzeau tropotul cailor sălbatici, patru legende cu armură de catifea neagră, sculptată în biblioteci de gânduri. Credinţa lor era jocul ielelor pe o tablă de şah. Vrăjitorul de plumb deschisese magazin de antichităţi. Între vechituri de smarald, trei îngeri înfloreau în orhidee şi pace, ca o cerneală incoloră pe jurnalul altei vieţi. Un albastru nepreţuit se înfăşura în liane. “Plângi acum!” am strigat biruinţei, dar nu m-a auzit, avea ecou de fier ruginit. Două rădăcini s-au îmbrăţişat într-o consoană şi o vocală între care am pus apostrof. În ziua ce va veni o să stau de pază, mi-am zis. Nuferii mei mă mint. Pe pragul în formă de cerc, un semn de întrebare se plimbă. La brâu are flori de secunde. Amurgul este parfum de praf. Mi-am înregistrat izvorul în catalogul de stări. Se pierde însă în busola agăţată de braţul meu strâns. Erau, în ea, şapte care de înţelepciune, şase fecioare de legendă, cinci dinastii ale împăratului X , patru cai sălbatici cu armură de catifea neagră, trei îngeri înfloriţi în orhidee, două rădăcini îmbrăţişate şi ... semnul tocit de întrebări absolute. Timp fără paşi. Pereţi zidiţi în adâncuri. Vegetaţii de pământ pietruit după desenul şarpelui… - Nuuu! strig, şi vocala se aruncă în valuri, a izbândă. E atâta linişte pe ţărmul în cascade!