fata din poveste

şi dacă azi te-am înşelat

cu mine cea de ieri,

e pentru că nu am plecat

din tine nicăieri,

şi dacă malul drept al meu

s-a rupt în albă zare,

e că o stea din cerul tău

a înflorit în mare,

şi dac-am pribegit nătâng

pe norii cu furtună,

e pentru că doream să plâng

ferice-n vreme bună,

şi dac-am adunat în şoapte

fărâme de niciunde,

e pentru că în flori de noapte

m-ai transformat în unde,

şi dacă mâine fi-voi azi

în zidul dimineţii,

e pentru că în mine arzi

tu, călător al vieţii,

şi dacă raze de lumină

vor fi trecut de mine,

e pentru ziua ce-o să vină

cu azi pierdut în mâine,

şi dac-am scris aceste rânduri

cu litere de val,

e că sunt vocea din adâncuri

ce ţi-o ofer în dar,

şi dacă umerii mei goi

sunt nuferi fără veste,

e pentru că în ochii tăi

stă fata din poveste...

Albastru de Alfa şi Omega

sunt pas în dansul simplu la început de val,

răsunet de liane se pregătesc de bal

de veghe-ţi stau alături, pe aura de semne

în vis cu nemurirea pornesc cu tălpi de vreme.

te ştiu în stâncă vie, cinezi cu flori albastre

voi locui în tine, aşa stă scris în astre

tu mă primeşti legendă, eu vin fuior de clipă

mă sorbi în rătăcire, ţi-e frică de risipă.

pe-o vară de cuvinte, pe-o oază de feerie

stă marea colorată în colţ de-mpărăţie

tăcuţi ne înţelegem, ciocnim o cupă fină

nectar de clipe sfinte furate din lumină.

mă prinzi în braţul clipei, pe ochi am infinitul

în Alfa şi Omega vrem că schimbăm sfârşitul,

am inventat în grabă un anotimp de fier

al cincilea terestru şi primul de pe cer.

ne regăsim, ne pierdem, noi muritori de rând

în anotimpul nostru vin stările cântând

tu eşti pescar de mine, eu nufăr de niciunde

şi înfloresc în tine dorind a te pătrunde

pe bolta serii noastre curg litere-n izvoare

protagonişti de-ntinderi purtăm în noi cărare,

m-am colorat vitraliu, te port cu gând sihastru,

în anotimpul nostru azi vom dansa albastru….

Un strop de veac

În vobe seci s-a-ncătuşat

Un As de alb însingurat,

Şi ghemut în sfori de vânt

Şi-ascultă stelele arzând.

Din valea cu fântâni senine

Şi-a adunat tăceri divine,

Iar printre rădăcini de leac

Zări trecând un strop de veac.

L-a-ntâmpinat c-o întrebare:

De ce pe umeri poart-o mare

Cu petece de smoală-n maluri

Şi-amurguri rătăcite-n valuri?

Din scoarţa timpului, un glas,

Rupea cărări far’ de popas

Şi le-nnoda în gări rămase

Din anotimpuri de mătase.

……………

O clipă rătăcită-mi spune

Povestea sa fără de nume.

O şterg de praf şi o ascult;

Ce vis de fier, ce cântec mut!

şi mă regăsesc sevă…

îngenunchez în privirea ta, codrule,

n-am fost la gala sufletului tău,

eram de veghe într-un vis

la un dor distanţă de tine.

mi-au povestit stelele

că-n fiecare foşnet se deschide o fereastră

şi-un început,

că-n ochiul tău porţi dorinţa

aceluiaşi răsărit

înfăşurat în culoarea cerului.

taina ta hrăneşte adâncurile

şi multe poteci sculptate în linişte,

ruguri de gând străjuiesc

în zborul păsărilor venite să-ţi cânte

trilul cu care au învins singurătatea.

……………

îngenunchez în rădăcinile tale, codrule,

şi mă regăsesc sevă…

mă închin în alb şi albastru…

de ce suspini pe umărul meu primăvară,

nu mai ştiu să-ţi înţeleg culorile

şi nici să-ţi şterg petalele toate,

s-a înserat şi te confund cu visul sălbatic

rupt din cascade neizvorâte,

ce bun să mai deschid fereastra

în care ai surâs cândva,

când furtuna ţi-a smuls rădăcinile

şi te-a agăţat de stâncile adevărate

dincolo de ramurile mele?

mă închin în alb şi albastru

să-ţi culeg respiraţia

şi să te strâng în mine,

poate cândva îmi vei înflori numele

în deşert….

surâs cu iz de flori

Să-mi aduci în palme marea

Şi să mi-o aşezi pe chip

Iar de strigă depărtarea

Să-mi scrii visul pe nisip.

Să-mi faci pat din valuri calde

Şi să-mi cânţi un cântec vechi,

Să uiţi zborul în smaralde

Împărţite în perechi.

Să-mi ascunzi somnul în tine

Lâng-un calendar de flori,

Să-mi zideşti din valuri line

Un altar de sărbători.

Şi să ştii că-s ţărmul care

A-mpărţit marea-n culori,

Şi-a ascuns în fiecare

Un surâs cu iz de flori.

pas de dor

vin pe drumul cu multe fântâni, 

aşteaptă-mă la fereastra lui mai

şi aşterne-mi masa din faguri de gând,

sunt mai flămândă decât călătorul fără identitate

îngenuncheat în ruga duminicilor,

învaţă-mă să descopăr zborul ciocârliei

şi să-l îmbrac în fiinţa mea,

îţi voi mărturisi un secret

despre completarea sinelui

şi despre mersul pe diagonala inimii

spre răsărit…

de voi adormi pe surâsul tău

dă fiecărei respiraţii un sens

şi aşează-mi visul pe drumul cu multe fântâni,

mă voi regăsi în privirea cerului

şi voi fi pas de dor…