În vobe seci s-a-ncătuşat
Un As de alb însingurat,
Şi ghemut în sfori de vânt
Şi-ascultă stelele arzând.
Din valea cu fântâni senine
Şi-a adunat tăceri divine,
Iar printre rădăcini de leac
Zări trecând un strop de veac.
L-a-ntâmpinat c-o întrebare:
De ce pe umeri poart-o mare
Cu petece de smoală-n maluri
Şi-amurguri rătăcite-n valuri?
Din scoarţa timpului, un glas,
Rupea cărări far’ de popas
Şi le-nnoda în gări rămase
Din anotimpuri de mătase.
……………
O clipă rătăcită-mi spune
Povestea sa fără de nume.
O şterg de praf şi o ascult;
Ce vis de fier, ce cântec mut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu