de ce suspini pe umărul meu primăvară,
nu mai ştiu să-ţi înţeleg culorile
şi nici să-ţi şterg petalele toate,
s-a înserat şi te confund cu visul sălbatic
rupt din cascade neizvorâte,
ce bun să mai deschid fereastra
în care ai surâs cândva,
când furtuna ţi-a smuls rădăcinile
şi te-a agăţat de stâncile adevărate
dincolo de ramurile mele?
mă închin în alb şi albastru
să-ţi culeg respiraţia
şi să te strâng în mine,
poate cândva îmi vei înflori numele
în deşert….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu