Stăpână şi străină…

Stăpână salcie îmi spune,

De-ai adunat în ochii tăi

Toţi nuferii pictaţi pe lume,

Oare azi ce-ai făcut cu ei?

Mi-ai dat cândva şi mie unul,

L-am aşezat pe infinit,

I-am pus un nume cum niciunul

N-a fost atât de mult iubit!

E-adevărat că într-o noapte

A vrut să vină să mi-l ia

O stea ce dănţuia în şoapte

Chiar peste-mpărăţia ta?

Tu frământai tăceri cu sete,

Privirile-ţi urcau spre cer

Iar steau-avea ca să îmbete

Tot universul de mister.

Eram plecată-n miazănoapte,

Aveam o cină de trecut,

Prea bună salcie, se poate

Să spui că nu m-ai cunoscut?

În tine-am pus nectar şi miere,

Din scorburi mi-am făcut brăţări,

Le-am prins în suflet cu plăcere

De ce îmi ceri şi alte dări?

Tu ştii c-am stat în sfori legată

Tot căutând în gând ceva?

Speram să plece steaua-ndată

Dar tot mai sus ea strălucea…

Nmic sub soare nu e sigur,

Mi-am zis, cu gândul în ecou,

Dar deodat-un nufăr singur

Se arătă pe chipul meu.

Avea în ochi o zi senină

Iar albul plin de-nţepături,

Străină salcie, porţi vină

C-am ciugulit fărâmături…

Dar ştii, pe nufărul din mine

Stă scris cu litere de jar:

Nu vei găsi între ruine

Lumina din al vieţii far!