ultimul lup flămând

mi-ar trebui un colaj cu tine

de când împărțeai lebede vânătorilor fără leacuri

încheiai nasturii piscurilor gemene

ori îți lăsai autograful în cartea de visuri a muzeelor nocturne

nu știu dacă ai certificat întregul

poate ai încrustat singurele gânduri exacte

ori ai trișat pentru o femeie-supernovă

un sentiment grotesc gâfâie la nouăzeci de grade

poartă bocanci farmaceutici (din scorburile exilate)

și câteva arcuri pornite să-și regleze săgețile în strigătul meu

ador mirosul mareelor 

așadar întind planetele pe brațe

insolațiile pot aștepta febra glaciară vorbește pe un ton blând

împreună am decodat eul

s-au întors valurile aborigene

au intrat în oraș e sărbătoare după toate cortinele

te caut printre vizele pământului meu

știu că vii din licori balanțele au talere fără echivoc

în ochi cameleonic mă înrolez

acolo a murit ultimul lup flămând

carafa cu apă vie

sigur ai un complice liniștea șerpuiește sub fiare

în universul meu pitic racii își scriu testamentul

casele sunt din zahăr și plouă des

clopotele respiră în mijlocul odăii un ecou șchioapătă e nou pe aici

grădinarul de serviciu culege trandafiri albi

îi colorează cu sângele

plimbă eșafodul peste pleoapele mele

sunt în cămașă de forță strig

câte sfori în actul acesta câte sfori?!

hambarele au fost bombardate așadar s-a zis cu grânele

frontul e la un soare distanță

acasă mă-ntorc să cuceresc dreptul de a fi erou

cu inima petecită fac noduri

tu agăți felinare imagini pustii

nu bănuiești că o pajură și-a făcut cuib pe raftul cu emoții

carafa cu apă vie e a ta

a trecut prin vămi a legat cerul de ape

și încă ceva

un daltonist vine în fiecare duminică pe același dig

are palmele înroșite culege ciulini

un fel de medicament pentru teamă

când duminicile se vor sfârși le va înșira ca pe o corvoadă luminoasă

într-un noian de pace

să nu zică nimeni că nu s-a priceput să încorseteze verdele

până la epuizare

fantomele inimii

abia am terminat de sculptat dealul acela

mereu îmi dădea de furcă

pe el trebuia să treacă spre munți caprele-negre

niciodată nu au ajuns

undeva se înălța o flacără le înghițea

de ce atâta iarbă când nimeni nu i-a cunoscut gustul nu știu

pe aici e noapte în degrade

a mai murit un cer alte două s-au rătăcit

mi s-au terminat copacii pentru chibrituri

i-am programat să-și amintească de mine peste câteva triluri

odată cerșeau beția aceasta

unii au traversat podurile alții zac fură din seva lui iunie

astăzi am scris cu ochii închiși poate mâine la fel

florile-de-zori toarnă descântecul îți pronunță numele

cred că aiurez

oare te-am strigat?

am brațele răstignite într-o sălbăticie kilometrică

fantomele inimii învață jocul la ruletă

îți trimit fotografia cu ele

eu voi păstra copia

la post-restant

la un dans al veleităților

de unde vine tremurul acela nostalgic și de ce un alai de furnici trec pe cer

de la dreapta la stânga

carul meu e în sufletul lor se poate să-l fure pentru un gram de nebunie

șapte zile am strâns boabe de încredere să-l rescriu

aveam paznici la fiecare movilă închideam ochii doar să-mi arhivez veghea

de care am agățat curajul pe tonuri

erai vizitiu de onoare la primul rond ai lăsat caii flămânzi

noaptea murmura ceva de Beethoven așa s-au potolit

apoi am tras o dungă roșie alta neagră și am spus ajunge

o sabie alunecase peste toate văile tăiase pariuri fracturase zvonuri

am aruncat cu pietre în neant dormi strigam

un corb venise să-mi dea replica despre bună-purtare

nomadul din mine încarcerat pentru o coastă de zefir

adună țărâna în vase de zori fluieră în căușul baladei fără un ochi

din când în când cerșește o coroană de întrebări o agață de pleoape

s-au certat platanii în temnița verde

mă piteam după ei ce joc stupid

acum înțeleg de ce unul s-a făcut arcă și ce sărac e fără vâsle ce sărac

va veni altă noapte de nu va calcula corect distanța dintre pasul-lung și uimire

va deveni fler între două virgule

un simplu semn și carul va întregi golful va strânge holdele inimoase va hoinări prin lagăre

din seceta astrală nu te alegi cu nimic dacă n-o cerni

bogații de suflet împăturesc zerourile cu grijă

m-am născut să văd cum crește trunchiul în mlaștini printre ierburi de leac

poate că trebuia să fiu prizoniera filelor vândute la târgul-de-foc

piramida ciobită la un dans al veleităților

ori cicatricea cocoșată de atâta urcuș suspendat…

doar secretele dospite în lacrimă

doar secretele dospite în lacrimă

chiar și omul nopții era gelos

de câte ori întârziasem să-ți arunc inima

găsise ghetele cu care m-ai așteptat ultima oară biletul de zăbovire prin foc

suplimentul de răbdare care începea cu lasă poate etc

farfuria din care gustasem singurătatea

chiar și surâsul tău sarcastic

dar inima ioc

intrase într-un fel de transă uita că a mai trecut pe acolo

făcea semen pe tălpi căuta indicii

să pricep odată că m-am înecat exact în teritoriul lui și alt lac mai adânc nu este

în caz că asta vreau

că vântul a fluierat de patru ori în cruce

ducă-se pe pustiu mi-a șoptit toată otrava nu face cât lumina din ochii tăi

când ceri pace cu tine

l-am confundat cu îmblânzitorul de la circul străzii

uneori îl simțeam fluierând sub ruine

alteori a uimire niciodată nu l-am comparat cu celălalt tu 

abia când îți ștergea tăcerea am știut încotro s-o iau

războinicul meu drag

cum mi-ai adunat doar secretele dospite în lacrimă

sunt ale tale acum ți le dăruiesc

cu tot freamătul lor

e aproape sâmbătă

din șoaptele acelea am făcut figurine cu noi
le-am botezat  apoi ne-am odihnit lângă mormântul florilor de măr
un pustnic căuta prilejul să ne cânte
l-am urmat tu înainte eu dincolo de mine
era ceață în dodii se auzeau roțile urselor întărind făgăduința noastră
aruncau felinarele stinse
am împărțit milimetric fiecare pod
te-am ajuns cu gândul meu șchiop apoi am scos din inimă
singura diademă pe care o aveam

erai pregătit să mă vezi așa
îți povestisem într-o altă viață că mă îndrăgostesc doar sâmbăta
fiecare zi începea cu răbdarea ta
mă scotea din minți
nu degeaba am locuit într-un mirt
avea ceva din parfumul tău
rupeam din el îmi umpleam pragul

hoții de fulgere au dispărut de la primul până la cel neutru
i-am atârnat în ștreang
așa le trebuie celor care degradează intens
grădinile mele grupate pe culori
e aproape sâmbătă
izvoarele au ieșit la promenadă le ador îmi șoptesc numele cu grație
doar ai plătit pentru asta

unghiul de est

mi-ai lăsat sub zăvoare grânele inimii
apoi ai trimis invazie de culegători de pe altă planetă
i-am salutat cu mâna la frunte nu știam cum să-i dezorientez
aveam nevoie de mănușile tale
pe frontieră era frig nu-mi rămăseseră decât curajul grăbit
și un colț de icoană
se băuse tot vinul dealurile veneau peste mine să-mi cârpească dorul
potcovește-l dacă poți ți-am auzit glasul

tranșeele erau pentru mine am ocupat unghiul de est
mirosea a primăvară veche și a blesteme în buchet
sunt atât de mică încât mă înghite șuieratul șarpelui
din amurg am zis
dar voi traduce fiecare filă mototolită în așternutul de sub nori
din buzele mele va curge ceară
osândă
tu înfigi copacii cu ramurile în pământ
ajunge răstorni cerul dat în rod

în zorii credinței voi aștepta stăvilarele
ți-au alunecat de pe suflet le-am marcat cu arginți de lumină
pui la zid spațiul cu pânză veritabilă
în care ne-am hrănit înainte de secetă
O Doamne ce vietăți ciudate cotrobăiesc pe acoperișuri
vor să înghită seara în care ne-au prădat dragostea
dar ai încuiat-o în pumnul meu
iubitule