duminică, 24 septembrie 2017

GINA ZAHARIA - metafora abstractului

GINA ZAHARIA -  metafora abstractului  

Volumul de poezie Talazuri al Ginei Zaharia, Editura Art Creativ, București, 2016, a luat recent un premiu la Festivalul “Vasile Voiculescu” de la Buzau și nu este primul premiu adjudecat de scriitoare. Binecunoscută în mediul literar on line, Gina Zaharia s-a remarcat de ani buni printr-un stil liric original, debutul facându-și-l de peste 20 de ani în slujba sa de suflet, cea literară. Scrie romane polițiste apreciate dar și poezie. M-am oprit la poezia sa, remarcând un lucru rar azi, folosit doar ca teorie literară și material didactic și anume, metafora.  
 Dacă ar fi să analizăm versul Ginei conform definiției generale a metaforei  
 = (gr. metaphora=transport, transfer) este o figură de stil prin care semnificația obișnuită a unui cuvânt sau a unei expresii este înlocuită cu o altă semnificație, pe baza unei comparații subînțelese. Prin generalizare, se poate spune că limbajul figurat este metaforic, am pierde farmecul versului căci poeta nu construiește metafore teoretice, ea nu transferă o noțiune abstractă în planul concret printr-o comparație prescurtată, ci inversează procedura metaforizării. De pildă:  
 “maria purta rochie senină și un coș în care-și ducea creioanele  
 mai aproape de adevăr”- maria  
 Maria nu are termen de comparație și nu este asemuită cu altceva, nu i se transferă o calitate anume, ci este ea, maria concretă, care își ține creioanele adevărului într-un coș.  
 Astfel termenii metaforei se inversează de la semnificație la concret. Pe fondul unui eros uneori inocent, alteori idilic, versul își continua perpetua metaforă, inventiv, irepetabil, într-un joc de nuanțe abstracte și onirice…  
 “ghidul e concediat ne copia stările curios dacă potcovarul  
 mai locuiește în călătoria noastră  
 chiar așa  
 în brațele tale osânda e artă”- dragostea de duminică  
 Și titlurile curg metaforic: în ochii păsărilor de iarbă, perdelele soarelui, pe sub felinare trec nopți cu rochii frumoase, sângele nostru în toți macii, regate înmărmurite, vioară criptată, albastru-diez.  
 Dacă aș folosi o comparație stilistică pentru versul Ginei Zaharia, aș încadra-o alături de Picasso în pictură, pentru că și poezia sa, precum pânzele maestrului, rupe convenții, rupe încadrări contemporane ale postmodernismului și post postmodernismului actual și îi urmărește viața scriitoarei într-o viziune abstractă, aproape de cubism liric. La fel ca în pânzele lui Picasso, varietatea și redarea tridimensională a stărilor lirice, a poveștii sale lirice, se desfășoară relevând mai mult realitatea interioară a poetei.  
 “știu  
 vă tulbur nopțile cu strigătul meu  
 uneori fur drumuri străine  
 le urc pe umeri niciunul nu are parfumul lui  
 simt liniștea  
 ca o săgeată într-o lojă de circ”- dar parcă nu era el  
 Astfel, metafora Ginei Zaharia transformă stilistica versului într-un fluid subînțeles, potrivindu-i-se și definiția lui Blaga: că "în geneza metaforei trebuie să vedem o izbucnire a specificului uman în toată amploarea sa - Geneza metaforei şi sensul culturii).  
 Cu imaginație complexă, picturală în mișcare, Gina Zaharia scrie abstract, oniric, completându-și jubilațiile interioare cu vectori metafizici, care spre finalul poemelor iau curbele înțelepciunii cu plasticitate intelectuală. Așa se întâmplă la citirea unei frumoase poezii pe care o să o redau integral întru ilustrarea afirmațiilor.  
 risc de culori  
 ar însemna să te caut într-o stridie printre morile oceanului  
 să te compun din arii neterminate  
 poate chiar să fac scufundări spre apa lunii  
 din când în când  
 să-ți așez gulerul pentru a te privi în ochi  
 până la dedublare  
 dacă ar fi să fac jocul pictorilor aș întinde o pânză  
 cu risc de culori  
 poate ne-ar fixa un punct ceva mai ingenios  
 apoi ți-ar ascunde chipul  
 într-un labirint înrămat  
 dar nu  
 am răsădit cândva niște sâmburi cu păsări  
 semnul de carte se schimbă pe măsură ce descoperim  
 că uneori închisorile aduc revelații  
 iar dansul luxuriant poate fi deasupra stărilor boreale  
 ori într-un ghem de nimic  
 O doamnă Picasso în poezie, demnă de marile picturi poetic abstracte: Gina Zaharia. 

 Cristina Ștefan, oct 2016  



Niciun comentariu: